Test pentru determinarea tipului de ten

Cum determinam tipul de ten?

Am scris mai jos un set de intrebari, in functie de raspunsuri faceti totalul si vedeti la care tip de ten (a, b, c, d sau e) aveti mai multe variante.

1. Daca va spalati cu apa si sapun sau alta solutie de curatare, cum va simtiti fata?

a. uscata si stransa

b. curata si placuta

c. uscata si cu mancarimi

d. relativ confortabila

e. uscata in unele zone si confortabila in altele

2. Cum va simtiti fata dupa demachiere?

a. relativ confortabila

b. curata si placuta

c. uneori confortabila, uneori ma mananca

d. destul de grasa

e. curata in unele one, grasa in altele

3. Cum va arata tenul la jumatatea zilei?

a. imi apar pete uscate

b. proaspat si curat

c. imi apar pete uscate si zone inrosite

d. imi luceste toata fata

e. imi luceste zona T

4. Cat de des va apar iritatii sau cosuri?

a. foarte rar

b. ocazional, numai in timpul menstruatiei

c. ocazional

d. des

e. des – in zona T

5. Cum va simtiti fata dupa utilizarea lotiunii tonice?

a. ma inteapa

b. nu am probleme

c. ma inteapa si ma mananca

d. mai proaspata

e. mai proaspata in unele zone, dar ma inteapa pe alocuri

6. Cum va simtiti dupa aplicarea unei creme grase de noapte?

a. foarte confortabil

b. confortabil

c. uneori confortabil, insa uneori mi se irita tenul

d. ma face sa imi simt fata foarte grasa

e. imi simt pielea grasa in zona T si confortabila in celelalte zone

Rezultate: majoritatea a: ten uscat; majoritatea b: ten normal; majoritatea c: ten sensibil; majoritatea d: ten gras; majoritatea e: ten mixt.

Daca va ies 3 si 3 inseamna ca aveti o combinatie (ten uscat si sensibil sau normal spre uscat, de exemplu).

Caracteristici:

Ten uscat: se simte aspru, uscat, strans, porii sunt foarte fini. Dupa spalare se simte nevoia puternica de hidratare. Tenul uscat are de multe ori un aspect nesanatos, cu riduri fine, se irita si imbatraneste usor. Sfaturi: spalati-va fata dimineata cu o spuma usoara, iar seara demachiati-va cu un demachiant hidratant. Curatati-o prin tamponare usoara. E de preferat sa evitati apa de la robinet, folositi apa imbuteliata, obligatoriu rece sau calduta (niciodata fierbinte). De asemenea, evitati sapunurile obisnuite si produsele cu SLS. Folositi o crema puternic hidratanta ziua, iar dupa 30 de ani o crema hidratanta cu efect antiimbatranire si o crema de noapte. Seara dupa baie aplicati uneori un ulei natural hidratant (de exemplu de masline sau migdale). Folositi saptamanal o masca de hidratare nutritiva si una de exfoliere. Evitati camerele supraincalzite, aerul conditionat, schimbarile bruste de temperatura si folositi umidificatoare de camera. Nu iesiti niciodata afara fara sa va dati cu o crema puternic hidratanta si folositi crema de noapte cu minim jumatate de ora inainte de culcare. Nu fumati si beti minim 2 litri de apa pe zi.

Ten normal: cel mai putin problematic tip de ten, nu prezinta urme de sebum dar nici senzatia de uscaciune. Pielea este elastica, arata bine si imbatraneste greu. Sfaturi: spalati-va fata dimineata si seara cu un sapun sau gel de curatare speciale si folositi o lotiune tonica usoara pentru a mentine porii inchisi. Folositi o crema hidratanta ziua care include si filtre UV. Folositi o masca de hidratare sau exfoliere o data la 2 saptamani. Evitati caldura indreptata direct catre fata, inclusiv uscatoarele de par.

Ten mixt: este cel mai greu de intretinut tip de ten, deoarece exista practic doua tipuri opuse de ten pe aceeasi fata. De cele mai multe ori tenul mixt inseamna o zona T grasa (frunte, nas si barbie) si obraji cu piele uscata (sau in cel mai bun caz normala). Porii sunt mai mari decat ar trebui, mai ales in zona nasului, si in multe cazuri apar cosuri. Intretinerea acestui tip de ten implica mentinerea unui nivel bun al sebumului in zonele grase si hidratarea in acelasi timp a zonelor uscate. Sfaturi: folositi un demachiant usor de 2 ori pe zi. Folositi o crema puternic hidratanta numai pe zonele uscate sau o crema hidratanta pentru ten mixt. Cautati creme care contin vitamina A, ca ingredient independent, sau ingrediente care o contin (ulei de masline, unt de shea) – vitamina A normalizeaza tenul.

Ten gras: este problematic, deoarece luceste, mai ales de la jumatatea zilei, are porii mari si de multe ori acnee (inclusiv pe zone gen spate si piept). Partea pozitiva este ca acest tip de ten imbatraneste si capata riduri cel mai greu. Sfaturi: curatati fata de 2 ori pe zi cu apa calda (apa calda indeparteaza mai usor excesul de sebum) si un gel de curatare sau sapun naturale. Folositi o crema hidratanta usoara. Dupa 30 de ani aplicati o crema de noapte in zona ochilor, gurii si pe gat. Nu va spalati fata de mai mult de trei ori pe zi pentru a forta uscarea pielii, aceasta nu va face decat sa produca si mai mult sebum pentru a-l compensa pe cel curatat (ca si in cazul parului gras, care de asemenea nu trebuie spalat prea des). Demachiati-va cu un demachiant pe baza de uleiuri naturale, acestea absorb cel mai bine sebumul; aplicati apoi o lotiune tonica astringenta, insa fara alcool. Folositi un exfoliant facial de 2 ori pe saptamana si o masca cu argila de 2-4 ori pe luna. Alimentatia este de asemenea importanta in cazul tenului gras, asadar consumati cantitati mici de carbohidrati, evitati grasimea animala si mancarea prajita.

Ten sensibil: caracterizat printr-o piele subtire, care sufera si la soare (se arde usor) si la frig sau vant. Este afectat si de schimbarile de temperatura, detergenti, cosmetice care contin ingrediente nocive, inclusiv alcool. In general tenul sensibil este uscat, insa nu obligatoriu, se inroseste, apar pete, face alergii. Sfaturi: pielea sensibila trebuie obligatoriu protejata cu o crema nutritiva cu filtre UV. Dintre toate tipurile de ten, tenul sensibil trebuie sa se fereasca cel mai mult de cosmeticele cu ingrediente chimice nocive, mai ales cu parfum alergen sau alte ingrediente alergene (parabeni, SLS etc). Dimineata curatati-o cu un sapun foarte usor si apa calduta, si uscati-o prin tamponare cu un prosop moale din bumbac. Seara folositi o crema nutritiva. Nu aplicati niciodata un produs de ingrijire, machiaj sau parfum fara a-l testa pe o zona redusa a pielii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s